Mani Gyenes a primit azi o veste excelentă. Riderul sătmărean a fost anunţat oficial de conducerea Consiliului judeţean că acesta se poate baza şi pe viitor pe sprijinul venit din partea acestei instituţii.
După ce anul trecut Consiliul judeţean i-a achiziţionat lui Mani o moticicletă performantă, acum preşedintele Consiliului judeţean Adrian Ştef a plusat şi în urma rezultatului excepţional din acest an s-au decis ca pentru Dakar 2017 să-i plătească lui Gyenes taxa de înscriere.
Ar fi vorba de 15000 euro bani în care ar intra şi achiziţionarea de echipament şi mai performant.
„ În fiecare an l-am sprijint pe Mani Gyenes care e cu adevărat mândria Sătmarului. A reuşit performanţe deosebite şi cred că şi motocicleta cumpărată de noi l-a ajutat. Mani este un exemplu de urmat de către toţi sportivii sătmăreni. Vom continua parteneriatul iar anul acesta vom achita noi taxa de participare la Dakar 2017” a spus preşedintele Adrian Ştef.
Surprins plăcut de anunţul făcut de preşedintele Adrian Ştef, riderul sătmărean a ţinut să mulţumească încă odată autorităţilor judeţene pentru sprijin şi a povestit o scurtă întâmplare legată de prezenţa stemei judeţului pe motocicletă şi pe maşina de asistenţă.
„ Au fost foarte mulţi în America de Sud care m-au întrebat ce înseamnă stema pe care o port. Le am explicat că e vorba de judeţul meu în care m-am născut şi pe care l reprezint . Au rămas plăcut surprinşi să audă că judeţul mi a cumpărat motocicleta de Dakar. „ a spus Mani Gyenes care e convins că împreună cu ajutorul primit de la Consiliul judeţean şi cu cel de la sponsori la anul va reuşi o clasare şi mai bună.
Altfel, Mani Gyenes s-a întors duminică din Franţa de unde şi-a recuperat motocicleta venită cu vaporul din America de Sud. Iar acum încearcă să o pună la punct pentru participarea la Abu Dhabi la prima etapă a Campionatului Mondial de Rally Raid.
„ Încerc ca pe ultima sută de metri să mă înscriu la această etapă. Joi ar trebui trimisă motocicleta şi încă nu sunt toate detaliile puse la punct” ne-a spus Mani Gyenes.
Mani Gyenes a terminat anul acesta pe locul 14 la clasa moto a Raliului Dakar. Este cea mai bună clasare a lui la cel mai dur rally raid din lume. De asemenea a terminat pe doi la clasa Marathon.

