Pages: 1 2
Am mai spus o , și nu doar o singură dată, că marea satisfacție și marea bucurie pe care am avut-o după perioada de trei ani pe care am petrecut-o în fruntea secției de baschet de la CSM Satu Mare nu au reprezentat-o neapărat finalele jucate și medaliile cucerite, ori emoțiile trăite meci de meci sau trăirile speciale pe care le-am avut în momentul intonării imnului în Cupele Europene ci prieteniile sincere care le-am păstrat cu niște oameni minunați cu care am avut onoarea să lucrez sau să colaborez…
Annemarie, Andreea, Amra, Claudia, Moni, KD, Caila, Nip…. și lista e luuungă vor rămâne mai mult decât un simplu prieten de pe facebook…pentru un like ocazional…! Chiar și acum când sunt doar un simplu suportre al baschetului tresar și mă bucur pentru fiecare reușită a lor, fie că vine pe parchet ori în viața privată… Iar peste toți și toate rămâne bucuria și satisfacția de a fi lucrat cu cel pe care-l consider cel mai mare câștig al experienței mele baschetbalistice…E vorba de DAN FLEȘERIU!
De mai bine de doi ani de când a plecat de la Satu Mare mereu sunt luat parcă la rost în țară…”de ce l-ați lăsat să plece”. Și mereu mi-a fostgreu să dau un răspuns, mai ales în perioada în care el era la ”rivala” din Târgoviște…
Ei bine, duminică la Sibiu am găsit până la urmă răspunsul la întrebare… Am căutat să-i fac o mică surpriză de ziua lui. Împlinea 41 de ani și am vrut să-i fiu alături . Coincidența a făcut că în acea seara echipa lui, ATLASSIB SIBIU juca acasă cu DINAMO…” Acum nu mai am cum să pierd!” a fost reacția lui Dan la apariția mea în sală înainte de meci…Și nu doar că n-a pierdut ci chiar și-a condus magistral echipa spre o victorie superbă.86-82!
Atmosfera a fost superbă n sală. Oamenii și-au regăsit echipa, și-au regăsit omul lor. Sibianul lor care le-a readus speranța că CSU poate chiar recâștiga trofee…
Mai jos, cu acceptul autorului voi reproduce un articol din Turnul Sfatului care spune tot despre ce-am avut noi și am pierdut …și a câștigat Sibiul…Și am găsit răspunsul…A trebuit să plece de la Satu Mare pentru a-și îndeplini visul. Visul de a antrena băieți ,și acasă la SIBIU!.
Iar acum Dan Fleșeriu e pe primul loc la băieți după 10 etape…antrenează acasă și a demonstrat ce avea de demonstrat! Și lucru cel mai important, a reumplut sala Transilvania din Sibiu! Ăsta e Dan, prietenul meu cu care sper ,vorba emisiunii de la TVR, O dată-n viață ,să mai apucăm să mai lucrăm împreună…
Dane…de acum înainte tot ce vine e …bonus!
Mereu prietenul tău de la satumaresport.ro , Florin Mureșan
PS. Iar duminică îi voi ține din nou pumni în duelul CSU SIBIU- CSM ORADEA, într-un meci interesant ce va pune față-n față doi dintre cei mai buni antrenori români: Fleșeriu vs Achim! Ora 20-Digisport!
Aici articolul din Turnul Sfatului: http://www.turnulsfatului.ro/2015/12/04/confesiune-de-suporter/
Am fost mai tot timpul copilul mai sărac al baschetului românesc. Ne-am uitat cu jind în fiecare an cum Asesoft se îmbăia în milioane de euro, cum Clujul înșira sponsorii pe panouri ca mărgelele, cum Timișoara primea cu multe zerouri de la Primărie și Consiliul Județean. Am suduit cu năduf Energia și Mediașul pentru banii primiți din energie. N-au sfârșit-o prea bine nicicare dintre ei. Cumva, acum simțim o mulțumire ciudată. Știm că tot ce am obținut, puținul ăsta, l-am obținut cinstit și cu multă muncă. Că am compensat tot timpul lipsa banilor prin emoție, creativitate și dăruire. N-am mai mirosit o finală de multă vreme, dar nu pot să zic că-mi pare rău. Pentru că CSU Atlassib Sibiu e una dintre puținele echipe din țară care nu și-a cumpărat titlurile.
Sigur că a durut. Banii altora au semănat frustrare. Ne-am împuținat în sală, ne-am scârbit, ne-am revoltat și la un moment dat chiar am lăsat-o baltă. Ne-am săturat de sărăcie. Și proști am fost.
Am uitat gustul satisfacției. Am uitat plăcerea victoriei lui David împotriva Goliatului. Am uitat cum te simți când răstorni calculele hârtiei. Am uitat cum e să se uite lumea la tine cu admirație pentru că joci cu ghetele rupte dar din tot sufletul. Am uitat cum e să cântăm din 1850 de piepturi. Dar cel mai important lucru pe care l-am uitat este că dragostea noastră pentru echipa asta nu are legătură cu victoria.
Pages: 1 2
