Loading...
Cale:  Home  >  Olimpia  >  Current Article

Au dispărut investitorii italieni? U Cluj Napoca află joi dacă intră în faliment!

De   /  25 mai 2016  /   comentarii

oli cluj

Ultima speranţă a celor de la „U” Cluj în tentativa disperată de a evita falimentul pare să se evapore. La ultimul termen în procesul unde Emilian Dolha, Ionuţ Neag şi Ionel Ganea cer falimentul, judecătorul a decis să amâne sentinţa, până pe 26 mai.

Atunci, administratorul judiciar, Marieta Anastasescu, a depus dovezi ale negocierilor cu grupul de investiţii italian Nilor. S-a spus că s-a ajuns la un acord pentru cedarea pachetului majoritar de acţiuni şi că italienii s-au arătat dispuşi să achite imediat datoriile clubului, prioritare fiind datoriile pentru cei trei reclamanţi, care se ridică la 200.000 de mii de euro.

Pentru a arăta buna credinţă a acestora, oficialii echipei clujene au făcut dovada că dinstre Nilor Group s-a plătit suma de 10.000 de euro. Acesta a fost motivul amânării sentinţei, cu obligativitatea ca până pe 26 mai să se achite suma de 200.000 de euro, pentru a nu se decide falimentul societăţii.

Conform liga2.ro, azi cu o zi înainte de  de înfăţişarea la tribunal, clujenii nu au de unde să achite această sumă, iar investitorii italieni nu au mai dat semne cum că ar fi interesaţi de tranzacţie. Aceştia n-au mai contactat oficialii clujeni, în ultimele săptămâni şi oficialii clujeni şi-au cam luat gândul de la afacerea cu Nilor Group.

“Nu am mai primit niciun semn de la ei. Nu ştiu dacă va mai putea fi evitat falimentul”, a spus unul dintre oficialii echipei.

Italienii de la Nilor Group au fost descurajaţi şi de evoluţiile slabe ale clujenilor. În acest moment, echipa este pe loc retrogradabil direct, în Liga a III-a, ceea ce face clubul şi mai puţin tentant pentru un posibil investitor.

În cazul în care se va decide intrarea în procedura falimentului, „U” Cluj nu va putea evolua în sezonul viitor, mai sus de Liga a IV-a.

Olimpia are programat sâmbătă de la ora 11 un meci pe Cluj Arena cu U Clu în penultima etapă a play out ului ligii a 2-a.

sursa liga2.ro

Ar putea sa va intereseze...

Olisigla

Hai la stadion! INTRARE LIBERĂ LA OLIMPIA -ȘOIMII PÂNCOTA!

Citeste mai departe →