E ziua Z pentru Olimpia. Victoria ne asigură încă un sezon în Liga a 2-a. Remiza ne trimite la baraj, înfrângerea , Doamne ferește, ne aruncă înapoi în anonimatul ligii a 3-a.
Meciul cu Pâncota de sâmbătă de la ora 11 e un soi de finală de final de campionat. Intrarea e liberă iar la ora meciului se anunță 21 grade , nori și fără ploaie…
Îi dorim inspirație maximă lui Mircea Bolba în alegerea formulei de start…Sperăm ca tribunele să fie mai pline ca oricând iar jucătorii să joace cu sufletul…Nu cu gândul la contracte sau la ce va să vie de la toamnă… Sportul sătmărean de echipă mai trăiește acum la nivel de performanță doar prin Olimpia…Nu ne omorâți și ultima speranță de a mai scoate SĂTMARUL în lumea bună a sportului românesc!
Aici e și chemarea la stadion cu mențiunea că un memru al old boys Oli Fans îi roagă pe băieți să câștige meciul dacă se poate cu un gol marcat mai devreme de min 90!
HAI LA STADION!E o chemare pe care am folosit-o în acest sezon mai mereu la meciurile de acasă ale Olimpiei. Acum însă , pentru meciul de sâmbătă chemarea mea se transformă într-o rugăminte. Echipa noastră de suflet are nevoie de noi mai mult ca oricând. Are nevoie de susţinere pentru a o împinge împreună spre victoria care ar păstra Sătmarul pe harta eşalonului secund.
A fost un sezon cu bune, cu rele, cu mesaje pro sau contra, cu declaraţii mai mult sau mai puţin inspirate ale oficialilor sau jucătorilor. Sigur că ne-am fi dorit mai mult de la băieţi, poate chiar un play off sau chiar o implicare în bătălia promovării… Acum însă nu e momentul reproşurilor… Ele pot veni de duminică încolo…
Acum, ca nişte suporteri adevăraţi e momentul să ştergem cu buretele tot ce a fost negativ sezonul ăsta şi să încercăm să-i împingem pe jucători spre victoria care să ne aducă salvarea de la retrogradare.
OLIMPIA SATU MARE nu e nici a lui X, nici a lui Y, nici a partidului ZTRW ori GFLM ci OLIMPIA e a noastră.A sătmărenilor. Aşa că vă rog, împreună , la 95 de ani de la botezul Olimpiei Satu Mare în fotbalul românesc să venim cât mai mulţi pe bătrânul stadion Municipal.
Să facem o sărbătoare galben-albastră!
Ne vedem sâmbătă la ora 11 la stadion pentru Olimpia-Şoimii. Parcă nici nu contează că intrarea e liberă…
Semnează… un suporter. MEREU HAI OLI!
Iar aci, pentru aduceri aminte avem momentele bucuriei de după promovarea în Liga 2-a…Să continuăm sâmbătă ( zi) sărbătoarea galben-albastră!
