O parte a lotului de juniori B de la Olimpia Satu Mare a pornit vineri la prânz spre Grecia acolo unde echipa antrenată de Tibi Csik are programat un cantonament de opt zile.
Poate surprinde oarecum ideea antrenorului Csik de a –și duce echipa tocmai pe Insula Evia însă tehnicianul galben-albaștrilor ne-a declarat că oferta erau greu de refuzuat și a povestit de unde a pornit colaborarea cu partea elenă.
” Mergem la edissos pe Insula Evia iar relația cu partenerul grec s-a născut după ce soția mea a fost acolo la un Festival al majoretelor cu fetele de la Passion 4 Sport. În această perioadă e și festivalul majoretelor și am profitat și noi de ofertă și de faptul că unul dintre organiyatori e și antrenor de fotbal cu licența A și acesta ne-a lansat invitația. Vom sta efectiv șase zile în Grecia timp în care pe lângă antrenamente avem programate și o serie de jocuri de verificare” ne-a spus Tibi Csik. Acesta a recunoscut însă că perioada e cam nepotrivită pentru un cantonament după ce Federația a mutat la început de august startul în Campionatele de juniori.
”Noi ne așteptam ca noua ediție de campionat să înceapă așa cum a fost și în trecut la finalul lunii august. Acum însă pprima etapă e pe 12 și asta ne cam încurcă dar acum nu mai puteam refuza deplasarea în Grecia pentru că era totul plătit!” a explicat tehnicianul Olimpiei.
Deplasarea e susținută financiar și de clubul Olimpia și de sponsori…
Iată lotul deplasat: Pop Rares,Vezentan Andrei portari, jucatori de camp: Zima Marian,Horotan Patrik,Mindruti Adriano,Vasalie Alin,Boboi George,Sebestin Roland,Medve David,Contra Lucien,Farkas Ionut,Iftode Luca,Caba Gabriel,Boicu Gabriel.









