Loading...
Cale:  Home  >  scrima  >  Current Article

Veres Greta vs Amalia Tătăran sau CSA Steaua- Dinamo în finala Cupei României! Cine a câștigat trofeul?

De   /  31 octombrie 2018  /   comentarii

CSA Steaua a bifat miercuri, 31 octombrie 2018, o nouă victorie în Cupa României la spadă seniori, în proba feminină pe echipe. La Sala de scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București, sportivele de la Steaua a învins azi în finală pe CS Dinamo, scor 45-37.

A fost un nou duel între sătmărencele Amalia Tătăran de la Dinamo și Veres Greta de la CSA Steaua…Dacă la individual Amalia a trecut de Greta în sferturi a a terminat pe trei, pe echipe situația s-a schimbat.

Veres Greta și colegele de la Steaua au învins Dinamo cu Amalia Tătăran în echipă și au luat trofeul.

Sala de scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București a găzduit marți și miercuri, 30 și 31 octombrie 2018, o nouă ediție a Cupei României la spadă seniori feminin, individual și pe echipe.

La start s-au prezentat cinci formații: CSA Steaua, CS Dinamo, CSU Craiova1, CSU Craiova2 și LPS Craiova. Medaliile de aur au fost câștigate de CSA Steaua, după următorul parcurs: tabloul de 8 – liber; semifinale – 45-41 cu CSU Craiova; finala mare – 45-37 cu CS Dinamo. Pe locul trei s-a clasat CSU Craiova1, care a învins în finala mică pe LPS Craiova, scor 45-27.

Pentru CSA Steaua au tras: Ana Maria Popescu (Brânză), Alexandra Predescu, Denisa Barosan și Greta Vereș.

LA INDIVIDUAL, ANA MARIA BRÂNZĂ-POPESCU a luat trofeul…Amalia Tătăran pe trei!

P e 30 octombrie 2018, s-a tras la individual, iar la start s-au prezentat 31 de sportive de la CSA Steaua, CS Dinamo, CSM Oradea, CS UNEFS, LPS Craiova, CSM Craiova, CSS1 Constanța și CSU Craiova. Iar pe tabloul competiției le-am avut și pe sătmărencele Amalia Tătăran ( Dinamo) și Veres Greta ( CSA Steaua).

Cele două sătmărence s-au duelat în sferturi iar Amalia a trecut de Greta, scor 15-10.

În semifinale Amalia Tătăran a pierdut la mare luptă, 13-15 în fața câștigătoarei trofeului, Ana Maria Popescu.

Până să cucerească trofeul pus azi în joc, Ana Maria Popescu a trecut de următoarele adversare pe tabloul de eliminări directe: tabloul de 32 – 15-3 cu Bianca Păuna (LPS Craiova); tabloul de 16 – 15-8 cu Ana Maria Melintescu (CS Dinamo); tabloul de 8 – 15-8 cu Mihaela Leonte (CS Dinamo); semifinale – 15-13 cu Amalia Tătăran (CS Dinamo); finala mare – 15-11 cu Raluca Sbîrcia (CS Dinamo).

Pe locul trei s-a clasat Amalia Tătăran (CS Dinamo), care a dispus în finala mică de Alexandra Predescu (CSA Steaua), scor 15-9.

http://satumaresport.ro/selymes-n-a-mai-apucat-paltonul-la-olimpia-ritli-e-noul-antrenor-al-galben-albastrilor/
  • Publicat: 2 săptămâni ago on 31 octombrie 2018
  • De:
  • Ultima modificare: octombrie 31, 2018 @ 6:31 pm
  • Categorie: scrima

Ar putea sa va intereseze...

Prietenie pe viață! Simona Pop, mesaj emoționant la lansarea cărții prietenei sale, Ana Maria Popescu-Brânză!

Citeste mai departe →