Loading...
Cale:  Home  >  Breaking News  >  Current Article

Se închide „POTCOAVA” din motive de siguranţă! Stadionul Olimpia rămâne cu 5000 de locuri la Tribuna 1

De   /  18 iulie 2016  /   comentarii

peluya

O veste bună şi o veste proastă. Cam aşa s-ar putea rezuma vizita reprezentantului Comisiei de omologare din cadrul FRF la Satu Mare.

Oficialul de la Casa Fotbalului a avizat dosarul de omologare a stadionului pentru sezonul următor însă a impus şi unele restricţii.

Astfel spectatorii vor avea acces doar la Tribuna 1 urmând ca din motive de siguranţă peluza şi Tribuna a 2-a să fie închise.

„ În mod expres dacă va fi cazul şi vom avea mai mult de 5000 de spectatori se va deschide tribuna B până la potcoavă cu intrare pe poarta de lângă tabela de marcaj. Acolo cei de la ADP vor monta un gard pentru a delimita culoarul de acces. „ a spus Catrinel Raţ pentru emisiunea Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV. Acesta a mai declarat că până la începerea campionatului vor fi igienizate şi toaletele de sub tribuna 1 . „ Dacă va fi nevoie cei de la ADP vor aduce şi toalete ecologice. „ a mai spus Catrinel Raţ.

Azi  la stadion se lucra de zor. Atât la igienizarea unor vestiare cât şi la refacerea gazonului în faţa celor două porţi.

Legat de accesul spectatorilor, Catrinel Raţ speră ca în câteva zile să fie scoase la vânzare abonamente iar de luna viitoare va fi pornit şi un magazin online cu materiale promoţionale.

Amical sâmbătă cu Kisvarda

                Jucătorii Olimpiei au început de azi cantonamentul iar sâmbătă în ultima zi a perioadei de pregătire centralizată vor juca un amical cu Kisvarda.

„ Facem câte două antrenamente pe zi. Forţă plus antrenamente cu mingea la Micula. Avem asigurată şi refacerea la Satu Mare . Nu ştim încă unde vom juca amicalul cu Kisvarda. Totul depinde de tragerea la sorţi a programului Ligii a 2-a. E incertidunine şi din păcate nu ştim câte echipe avem şi dacă vom începe pe 30 iulie” ne a spus  antrenorul Mircea Bolba.

Ar mai fi nevoie de jucători

                În interviul acordat azi  la Nord Vest TV, Catrinel Raţ a recunoscut că în lotul ar mai trebui întărit. „ Ar fi nevoie încă de un fundaş stânga, un mijlocaş central şi un atacant. Avem mulţi juniori în lot şi ar fi nevoie de mai mulţi băieţi experimentaţi pentru a avea dubluri bune pe posturi.” a spus Catrinel Raţ.

http://satumaresport.ro/selymes-n-a-mai-apucat-paltonul-la-olimpia-ritli-e-noul-antrenor-al-galben-albastrilor/

Ar putea sa va intereseze...

Performanță! Oana Bumba și Ciprian Marița în finala German Open Championship!

Citeste mai departe →