Loading...
Cale:  Home  >  Altele  >  Current Article

Performanță! Doi sătmăreni , primii din ROMÂNIA ce urcă pe podium la un raliu CEC ORI CUP!

De   /  27 august 2018  /   comentarii

Timp de două zile, Timișoara a fost capitala Raliului din Europa Centrală și de Est. Sportivi din România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia au făcut un spectacol inedit atât în parcarea de la Shopping City Timișoara, cât și pe străzile orașului de pe Bega, Parța, Giroc, Chișoda și Șag.

Vineri seara și sâmbătă dimineața au avut loc probele speciale din cadrul concursului de îndemânare, iar vineri noaptea și sâmbătă după amiază echipajele s-au întrecut în proba de orientare. Probele speciale au făcut deliciul publicului, scârțâitul de roți, drifturile, adrenalina și fumul scos de roțile încinse au adus un public numeros în cele două zile de competiție.

Una dintre cele mai frumoase probe a fost cea de orientare, ce a contat pentru etapele 5 și 6 din cadrul The Central European ORI CUP, unde 17 echipaje s-au întrecut în a ajunge de la punctul A la punctul B, în cel mai scurt timp alături de ceilalți participanți la trafic fără a încălca vreo regulă de circulație. Probele pentru orientare s-au desfășurat atât noaptea, cât și ziua, iar traseul complex le-a dat mari bătăi de capi piloților, cât și navigatorilor, însărcinați de rezolvarea puzzle-urilor. Ca să realizați cât de complicat a fost traseul trebuie spus că din 17 participanți, la un control de treceri n-au ajuns decât cinci, iar un singur echipaj a ajuns de două ori, așa cum era desenat traseul.

Iar la această competiție sătmărenii Seletye David-Demjen Daniel au reușit cea mai bună performanță din istoria de 22 de ani a acestui raliu.

David și Daniel au terminat pe locul doi și e pentru prima dată când un echipaj din România urcă pe podium la o etapă de CEC ORI.

” LOCUL 2 !!! Echipajul 909 format din Seletye David si Demjén Dániel au obtinut cel mai bun rezultat al unui echipaj din Romania in ultimii zece ani la Campionatul Est European CEC ORI CUP!!! Etapele au fost organizate in Timisoara de echipa Sport Master Years 2012!” a postat imediat după festivitatea de premiere directorul ACR Satu Mare, David Seletye.

Acesta ne-a mărturisit că a fost una dintre cele mai dificile etape din circuit. ” A fost extrem de dificil și sincer nu am știut rezultatul până la festivitatea de premiere. A fost o bucurie enormă pentru noi când am tot văzut că de la locul 17 nu ne am auzit numele până spre podium. Iată că munca noastră depusă în atâția ani de competiții a dat în sfârșit roade. Suntem foarte, foarte fericiți” ne-a declarat David Seletye.

Acesta a amintit că o penalizare de 50 de puncte i-a costat prima poziție. ” Am aflat la final de penalizări. Nu știam nici ce rezultate au avut ceilalți concurenți. Puteam termina pe primul loc dar nu e loc de astfel de regrete.Acum ne bucurăm de acest rezultat mare” a mai spus Seletye.

Următoarele două etape ale CEC ORI CUP vor avea loc pe 14-15 septembrie la Satu Mare.

http://satumaresport.ro/selymes-n-a-mai-apucat-paltonul-la-olimpia-ritli-e-noul-antrenor-al-galben-albastrilor/

Ar putea sa va intereseze...

Derby-ul SEPSI- CSM SATU MARE se vede ,live, duminică la FRBTV!

Citeste mai departe →