Memorialul ” Mircea Dohan ” a ajuns la ediția a 7-a. Una care s-a desfășurat la Carei la sfârșitul săptămânii trecute și care a beneficiat de sprijinul necondiționat al marelui campion, și fost președinte de federație, Cristian Gațu.
”Am avut până acum acest turneu primăvara în luna aprilie. Vă spun drept că dacă nu era domnu Gațu poate săream peste ediția din acest an…Dar uite că până la urmă l-am organizat în septembrie și le mulțumim tuturor pentru prezență și sprijin ” a punctat Grațian Boroș, ginerele regretatului Mircea Dohan cel care împreună cu familia a încercat să fie o gazdă bună pentru oaspeții veniți la Carei.
Iar în acest an a fost o ploaie de stele ale handbalului la acest turneu. Nume mari ale handbalului românesc au ținut să asiste sau chiar să participle cu echipele pe care le antrenează , la competiție.
Narcisa Lecușanu și Valeria Motogna împreună cu fostul lor technician de la Naționala României și de la oltchim, Radu Voina, foștii campioni mondiali Cristian Gațu, Ștefan Birtalan sau Gabriel Kicsid le-au vorbit copiilor veniți la Carei despre handbalul care i-a făcut celebri și le-a oferit totul…
Câştigătorii din acest an sunt cluburile din Baia Mare la fete şi cel din Oradea la băieţi. Meciurile din finală au fost de infarct.
Fetele de la CSS 2 Baia Mare au fost conduse până aproape de final de cele de la Hajdúnánási Sport Klub. Egalarea a venit cu 4 minute înainte de fluierul final iar apoi datorită unor schimbări tactice ale antrenoarei au venit şi golurile câştigătoare. ,,Merită să visezi, îndrăzniţi să visaţi, să visaţi că ajungeţi campioni ,handbalul merită orice sacrificiu pentru aţi atinge acest vis” a spus în deschiderea competiției Narcisa Lecușanu…Vorbe din suflet pentru micii handbaliști de azi și, poate, marii campioni
De remarcat evoluția foarte bună și a fetelor de la Atletik Satu Mare. Trupa de junioare III pregătită de Kibedi Albert a terminat pe locul trei.Iar la masculine, ADEP echipa antrenată de Dan Sebastian s-a clasat pe patru.
Un amplu reportaj cu interviuri și imagini inedite de la acest turneu va fi difuzat luni seara de la ora 20,45 la NORD VEST TV în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă.